International
Programul pentru tineret al Naţiunilor Unite (United Nations Programme on Youth) -UNPY
Programul de Tineret al Naţiunilor Unite reprezintă punctul de tineret din cadrul Naţiunilor Unite.
Acesta îşi propune să atragă atenţia asupra conştientizării situaţiei globale în care se află tinerii şi, de asemenea, să promoveze drepturile şi aspiraţiile acestora.
Totodată, are ca obiectiv implicarea mai amplă a tinerilor în procesul de luare a deciziilor, ca mijloc de realizare a păcii şi de dezvoltare şi de menţinere a ei.
Programul de Tineret al Naţiunilor Unite este parte a Integrării Sociale Branch, care se integrează în Divizia pentru Politici Sociale şi Dezvoltare (DSPD) din cadrul Departamentului de Afaceri Economice şi Sociale (DESA) la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Programul urmăreşte să facă mai multe guverne să răspundă aspiraţiilor de tineret pentru o lume mai bună, precum şi la cererile de tineret pentru a face parte din soluţie, mai degrabă decât o parte a problemei.
www.un.org/youth
World Programme of Action for Youth (WPAY):
The World Programme of Action for Youth (WPAY), a fost adoptat de către Adunarea Generală şi oferă un cadru de politici şi linii de orientare în vederea suportului, la nivel naţional şi internaţional, cu scopul îmbunătăţirii situaţiei în care se află tinerii din toată lumea.
The WPAY acoperă 15 domenii prioritare în domeniul tineretului şi conţine propuneri de a acţiona pentru fiecare dintre ele.
Cele 15 domenii de activitate identificate la nivel internaţional sunt: educaţia, ocuparea forţei de muncă, foametea şi sărăcia, sănătatea, mediul înconjurător, consumul de droguri, delicvenţa juvenilă, activităţi pentru timpul liber, fetele şi femeile tinere şi întreaga şi efectiva participare a tinerilor la viaţa socială şi implicarea acestora în luarea deciziilor, globalizarea, tehnologii de informare şi comunicaţie, HIV/AIDS , conflictele armate precum şi alte conflicte
intergeneraţionale.
Implementarea “Programme of Action” necesită o implicare totală a tinerilor în ceea ce priveşte drepturile omului şi libertăţile fundamentale , fiind necesar totodată, din partea guvernelor să acţioneze efectiv împotriva violării acestor drepturi şi să promoveze non-discriminarea, toleranţa, respectul faţă de diversitate, respectul deplin faţă de varietatea de religii şi valori etice , culturale, convingeri filosofice, egalitatea şanselor, solidaritate, securitate şi participarea tuturor, femei şi bărbaţi.
Pornind de la colectarea datelor şi analizarea lor directă pentru a asigura suport guvernelor, societăţii civile şi altor părţi interesate, sistemul Naţiunilor Unite este astfel poziţionat încat să ofere informaţii corecte, asistenţă specializată şi suport în dezvoltarea globală a tineretului.
O atenţie particulară este acordată domeniilor sănătăţii, educaţiei şi ocupării forţei de muncă,
http://www.un.org/esa/socdev/unyin/global.htm
The United Nations Youth Agenda: http://www.un.org/esa/socdev/unyin/agenda.htm
World Youth Report 2009: Tinerii şi schimbările climatice
În scopul de a extinde domeniul de acoperire şi aplicarea “World Youth Report 2009: Youth and Climate Change”, se caută informaţii de la experţii din domeniul tineretului, de la organizaţiile interguvernamentale şi non-guvernamentale, şi de asemenea de la tineri.
Aceste documente pot fi cercetări academice, studii de caz, publicaţii, practice, intervenţii efective, precum şi politici naţionale actuale implementate.
Acest raport este structurat pe 7 nivele:
1. Modificări climatice, Tineretii şi starea lor de bine.
2. Tineretul indigen şi modificarea climatică.
3. Modele de consum ale tineretului
4. Reforma educaţiei şi protecţia climei
5. Adaptarea la schimbările climatice: Reprezintă ocuparea forţei de muncă, un risc?
6. Adaptarea tinerilor şi migraţia:rolul societăţii civile
7. Redirecţionarea: Plasarea tineretului ca răspuns la schimbările
http://www.un.org/esa/socdev/unyin/wyr09.htm
World Youth Report 2007:Tranziţia tinerilor către maturitate, Progrese si Provocări(World Youth Report 2007: Young people’s transition to adulthood: Progress and challenges)
World Youth Report 2007 examinează provocările şi oportunităţile existente pentru 1.2 bilioane de tineri din toată lumea, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 ani.
Diferit faţă de rapoartele din 2003 şi 2005, raportul din 2007 oferă o prezentare generală a celor 15 domenii de activitate ale World Programme of Action for Youth .
Acest raport evidenţiază încercările majore privitoare la dezvoltarea tineretului, incluzând ocuparea forţei de muncă, educaţia, sănătatea, sărăcia şi violenţa.
Totodată, se evidenţiază tineri ca fiind o forţă pozitivă pentru dezvoltare şi se oferă recomandări pentru sprijinul acestora.
http://www.un.org/esa/socdev/unyin/wyr07.htm#wyr07
World Youth Report 2005: Young people today, and in 2015
Anul 2005 marcheaza 10 ani de cand Adunarea Generală a adoptat World Programme of Action for Youth.
Se evidenţiază faptul că, în lume peste 200 milioane de tineri trăiesc în sărăcie, 130 milioane de tineri sunt analfabeţi, 88 milioane de tineri nu au loc de muncă, 10 milioane sunt infectaţi cu HIV/AIDS.
În World Youth Report 2005, este specificat de foarte multe ori faptul că, politicile de tineret sunt guvernate de stereotipii negative, incluzând delicvenţa, abuzul de drog şi violenţa. În concluzie, se poate spune că, tinerii au uitat de pace si democraţie.
http://www.un.org/esa/socdev/unyin/wyr05.htm
Resurse:
UN GA Resolution on Youth_2009










