Participarea delegaţilor de tineret la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite
După o perioadă în care ne-am concentrat atenţia asupra participării delegaţilor de tineret la lucrările Adunării Generale a Naţiunilor Unite, revenim în atenţia voastră cu rezultatele primei jumătăţi a acestui mandat.
Delegaţii de tineret, Adrian Solcan şi Bianca Sârbu, au participat în perioada 3-17 Octombrie a.c. la cea de-a 64 Adunare Generala a Naţiunilor Unite. Activitatea lor s-a concentrat pe mai multe paliere:
- negocieri pe rezoluţia de tineret alături de ceilalţi delegaţi de tineret din întreaga lume
- participarea şi organizarea de diferite evenimente cu teme de interes general pentru tineri
- activităţi care presupun lucrul în cadrul Misiunii Permanente a României la Naţiunile Unite şi întalnirea cu Secretarul General al O.N.U., Excelenţa Sa Ban Ki-moon.
Unul dintre cele mai importante moment ale activităţii lor a fost susţinerea discursului în cadrul Adunarii Generale. Delegaţii de tineret au deschis cu aceasta ocazie subiectul importanţei educaţiei (formale şi non-formale), corelarea acesteia cu incluziunea tinerilor pe piaţa forţei de muncă şi creşterea gradului de angajabilitate în randul tinerilor. Atrăgând atenţia asupra unei probleme unanim recunoscute la nivel mondial, discursul s-a bucurat de apreciere în rândul celorlalte State Membre.
Vă invităm să aflaţi mai multe despre lucrul tinerilor reprezentanţi din rapoartele lor de activitate şi să rămâneţi alături de noi adresând toate întrebările direct celor doi delegaţi de tineret la Naţiunile Unite!









