Drept la replica – Youth Delegate
Comunicat de presa:
19 iunie 2007, Bucuresti
In replica la articolul postat pe site-ul Uniunii Studentilor din Romania referitor la Youth Delegate:
Nevoia de a scrie aceasta dezmintire a aparut in urma unui comunicat facut public pe site-ul Uniunii Studentilor din Romania, comunicat care ataca credibilitatea procesului de selectie al reprezentatilor de tineret ai Romaniei la Natiunile Unite – Youth Delegate. Ne cerem scuze anticipat pentru lungimea acestui comunicat:
Youth Delegate e un proces complex la care se lucreaza inca din luna ianuarie, ca o continuare a platformei educationale centrata pe tineri si dezvoltata de Organizatia ORICUM, platforma care a debutat cu prima editie a forumului pentru tineret Youth Summit: focus on education. Astfel, Organizatia ORICUM si partenerii sai doresc sa creeze prin Youth Delegate o competitie anuala care sa devina un punct de pornire pentru dezvoltarea unei platforme alternative care sa lanseze problema participarii politice a tinerilor romani.
Credem ca Uniunea Studentilor din Romania aduce prejudicii nemeritate initiativei Organizatiei ORICUM fara un fundament solid, iar o consultare prealabila a pozitiei noastre vizavi de acest subiect ar fi limpezit lucrurile.
Asadar, dorim sa asiguram pe cei care participa la Youth Delegate de rigurozitatea si transparenta procesului de selectie; mai mult, simplul fapt ca un proiect precum Youth Delegate a starnit interesul unor organizatii de talia Ministerului Afacerilor Externe, Asociatia Pro-Democratia sau Consiliul Tineretului din Romania reprezinta pentru noi un real succes, chiar daca procesul inca nu s-a incheiat.
Credem ca prezenta USR ar fi fost benefica acestui proiect si speram ca pe viitor vom avea ocazia sa convingem USR-ul ca-si pot aduce aportul la acest proiect. Mentionam totusi ca reprezentanti din staff-ul ORICUM au invitat USR sa faca parte din juriul Youth Delegate, invitatie a carei primire a fost confirmata de USR dar care din pacate nu a fost onorata cu un raspuns, fie el pozitiv sau negativ.
Dorim in continuare sa facem o precizare vizavi de urmatorul paragraf din comunicatul emis de USR:
In urma cu doi ani, Uniunea Studentilor din Romania (USR) a lucrat la singurul raport de cercetare pe zona politicii de tineret in conformitate cu obiectivele de dezvoltare ale mileniului. Raportul a fost primit cu aprecieri pozitive de catre Natiunile Unite, acesta fiind un document de referinta de 400 de pagini, ce poate fi vizualizat on-line si acum pe site-ul ONU.
Urmare a acestui fapt, ONU ne-a adresat invitatia de a participa la a 60-a Adunare Generala ONU pentru a prezenta concluziile raportului. Pentru ca acest lucru sa fie posibil era necesar ca Romania sa includa in delegatia oficiala unul dintre coordonatorii acestui Raport de cercetare!
Pentru ca o organizatie non-guvernamentala, asemanatoare ca statut Uniunii Studentilor din Romania, sa prezinte un raport in cadrul Adunarii Generale a ONU, este necesar ca respectivul ONG sa aiba statut consultativ in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite; institutia delegatilor de tineret la Natiunile Unite este, din punct de vedere organizatoric, altceva; pe durata discutiilor de interes pentru tineri, delegatii de tineret sunt inclusi in delegatia unui stat-membru al Natiunilor Unite, in urma unui proces national de selectie; Recomandam in acest sens spre citire regulile oferite de Departamentul de Afaceri Economice si Sociale al ONU (disponibile pe www.un.org/youth).
Un alt paragraf care consideram ca merita un raspuns dedicat este urmatorul:
Acum observam ca aceste grupuri de interese care doresc ca tara sa mearga mai rau, din dorinta de a fi consecventi au scos in fata un “ONG de birou”. Este vorba de asociatia ORICUM, care cheama organizatiile la consultari pentru a schimba vechii delegati. Institutiile abilitate, Presedintia si Ministerul de Externe nu reactioneaza! Nu mica ne-ar fi mirarea ca una dintre aceste institutii să fie implicata in această escrocherie.
Din cate cunoastem noi, singurul grup de interes din care facem parte e acela care are ca misiune dezvoltarea durabila a Romaniei printr-o reforma institutionala serioasa (incepand cu sistemul educational) – si suntem mandri sa apartinem acestui grup de “interese”. Cat despre sensul peiorativ pe care l-am atribuit noi sintagmei “ONG de birou” putem spune ca de-a lungul celor doi ani de existenta Organizatia ORICUM a crescut organic, ajungand sa fie partenera cu organizatii prestigioase de rangul Organizatiei Natiunilor Unite (cu sprijinul careia a co-organizat festivalul Pace prin Sport, dedicat celebrarii Zilei Internationale a Pacii), British Council (organizatie pentru care a realizat studiul O perspectiva asupra valorilor tinerilor din Romania si care s-a angrenat si in alte proiecte marca ORICUM), Presedintia Romana (care a patronat forumul Youth Summit din ianuarie), International Advertising Association (partener al competitiei de design Filter Design Competition) si Consulatul Onorific al Romaniei la Boston (sponsor al concursului de inovatie in tehnologie ICUBE). Toate aceste organizatii au fost convinse de-a lungul colaborarii cu Organizatia ORICUM de seriozitatea si bunele noastre intentii privind viitorul tinerilor romani.
Un ultim paragraf care merita atentia noastra deplina este acela in care USR aminteste despre procesul de selectie al reprezentantilor de tineret care a avut loc anul trecut:
Noutatea este ca la scurt timp dupa aceasta scrisoare aflam din presa ca au fost delegati reprezentantii Romaniei la ONU in urma consultarii cu organizatiile de tineret. Recunoastem ca este un mecanism pe care nu l-am inteles, si am tras concluzia ferma ca in Romania se practica delegarea stabilita la USA DIN DOS!
Alex Balas si Corina Murafa au fost nominalizati de Ministerul Afacerilor Extern ca delegati de tineret la Summit-ul European al Tinerilor Lideri (Viena, iunie 2006) si la Summit-ul Global al Tinerilor Lideri (New York, octombrie 2006), ambele organizate de Biroul Natiunilor Unite pentru Sport si Dezvoltare; selectia lor a fost deschisa si precedata de un call for applications diseminat online pe mai multe liste de discutii. Dupa expirarea mandatului de delegate de tineret, Balas si Murafa s-au implicat activ in procesul de selectie din 2007 (concretizat in proiectul Youth Delegate), adoptand exact strategia recomandata de United Nations Youth Focal Point tuturor tinerilor care aspira sa introduca programe similare in tara lor.
Pentru a nu intra in detalii si mai tehnice, recomandam lectura unor pasaje scrise de Corina Murafa, pasaje in care suntem lamuriti despre statutul unui Youth Delegate. Contactata de Organizatia ORICUM, Corina Murafa a tinut sa precizeze urmatoarele:
Faptul ca eu am asistat ca Youth Delegate – si ulterior ca intern al Misiunii Permanante a Romaniei la ONU – la lucrarile Adunarii Generale si la cele ale Comisiei pentru Dezvoltare Sociala, s-a intamplat, asa cum am spus explicit in propunerea inaintata MAE si ANT in vara lui 2006, “ca proiect pilot” / “on a trial basis”, ca sa invatam cum functioneaza sistemul, pentru ca nu erau implicatii bugetare pentru nimeni – eventual doar pentru mine, care trebuia sa imi asigur mancarea si plimbarea cu metroul prin New York, caci ma aflam oricum in New York cu o bursa; asa cum am spus inca din octombrie 2006 pe site-ul delegatilor de tineret al UN Youth Focal Point, “I intend to use my experience as a youth delegate to raise awareness on development and UN issues among young citizens of Romania and to implement a highly articulate and sustainable nation-wide program of selecting youth representatives to the UN.”
In concluzie, ca urmare a celor aparute pe site-ul USR, Organizatia ORICUM a convocat o intalnire miercuri cu domnul Georghe Paduraru (reprezentand USR) si organizatorii si partenerii Youth Delegate – ORICUM, Asociatia Pro-Democratia, Consiliul Tineretului din Romania si Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania.
Acest articol reflecta pozitia oficiala a Organizatiei ORICUM in legatura cu Youth Delegate si am dori ca pe viitor sa ni se ceara si punctul nostru de vedere in legatura cu articolele in care se face referire la proiectele noastre, pentru a evita situatii confuze cum a fost aceasta.









